Still not true.

[Joseph Edward Lestrange]

Se uită la fotografia surorii sale, zâmbind uşor când acesta zâmbeşte la rândul ei. Îşi trece limba peste buze, lăsând-o în buzunarul din spate al blugilor. Îi era dor de casă. Voia înapoi în Londra, să se joace cu Pattie. Să se ducă cu ea în Beijing şi să îi arate unde a crescut el. Surâde dulce, orpindu-se în faţa unei uşi. Ştia deja ce era acolo. Era una dintre camerele pe care le ura în Hogwarts. Păşteşte înăuntru, privind fiecare armură în parte. Închide Uşa şi se lipeşte de ea, închizându-şi ochii.
- Yi Xing! îşi aude numele şi tresare.
- Da, bunico? întrebă. În realitate, vocea lui copilăroasă îl sperie. Însă Lay cel mic zâmbea dulce, fugind către acea femeie în vârstă care îl crescuse până atunci. Surâde către ea, mergând pe lângă aceasta. Se prinde de degetele ei, şi, când îşi deschide ochii, se afla între un milion de armuri, toate din ceramică, care se mişcau neîncetat, aranjând ceva.
- Acesta este locul tău. îi şopti ea.
Era sala armurlor din şcoala de magine din Beijing, din oraşul vechi, Locul în care obişnuia să meargă cu bunica sa mereu. Fosta directoare a şcolii avea un statut înalt în continuare. Îşi trece limba peste buze, privind spre tavan, oftând. Oare ce se întâmpla dacă se ducea acum la Beijing? Dacă nu se mai întorcea? Cui i-ar fi fost dor de el?
Niciun nume nu-i venea în minte, înafara lui Cress. Doar pe ea nu putea să o ia cu el. Numai pe ea nu putea să o aducă la el acasă, orice ar fi fost acest acasă a lui.
Oftează, scoţându-şi o cască din ureche, privind în gol, numărând fiecare crăpătură în parte de pe pereţi.