would you be ma girl?

[Joseph Edward Lestrange]

Surâde către ea, dându-i drumul la mână cât se întorcea pe călcâie. Îşi scoate bagheta din buzunar şi o flutură scurt în direcţia acelor fete. Acestea s-au uitat debusolate unele la altele, iar Lay, în acea secondă, o prinde de încheietură, luând-o la fugă pentru câteva zeci de metrii, privind intrarea în tunel care era acum bine în spatele lor. Oftează când o aude, dezamăgit că nu şi-a dat seaa de ce voia el să facă.
- Da, doar că acum e prea târziu ca să ne mai întoarcem. spune, pe un ton normal, ca şi cum nu ar fi avut altceva plănuit. Ah, da. Spre exemplu, aş putea să-ţi spun că aş fii un elev de top în Beijing şi că nimic nu mă opreşte să mă mut acolo. adăugă după câteva secunde de tăcere, ca motiv pentru care ea ar putea să plângă.
Avea atât de multe înşiruite, cum ar fi simplul fapt că putea să plece fără să se mai întoarcă în Europa vreodată, pentru că locul lui nici măcar nu era aici. Dar nu spune asta, c doar se întoarce către ea cu un zâmbet dulce, făcându-i cu ochiul, cât îi strânge degetele cu ale sale.