When walls come down

[Irine Wagner]

Se uita la Hawkeye si se stramba usor la el. Nu vroia acest lucru si intr-un fel o innebunea asta. Chiar dorea sa il duca acasa si nu stia cum sa ii spuna ca asta va face chiar daca baiatul nu va dorii asta.
- Ehh de fratele tau am eu grija pentru al scoate din clasa dar tot nu vei scapa de mine pana cand nu vei ajunge acasa. Intelegi ce zici?, intreba aceasta chicotind incet
Baiatul chiar stia ca poate avea incredere in mine si asta a inceput sa faca in acest moment. Se uita la mine si incepu sa imi povesteasca ce are pe suflet. Cand a auzit si i-a vazut ochii pierduti pe cer in timp ce imi povestea... nu mai stia ce sa mai zica. Cuvintele nu mai ii ieseau printre buze si totusi nu putea crede ca sta fara sa zica nimic. Dorea sa il ajute si asta va face pentru ca nu vroia sa il lase in situatia asta.
- Hawkeye si eu sunt in Ordin dar ma rog inca sunt prea mica pentru a incepe misiunile. Tot ce stiu este ca fiecare am mai face greseli si din asta invata. Esti om si este nomal sa gresesti. Se putea intampla ceva dar nu s-a intamplat. Deci este ook. Nu trebuie sa te mai gandesti. A trecut iar in viitor va fi totul bine si vei face misiunea pana la capat, spuse aceasta zambindui
Se duse deasupra sa si il saruta scurt pe frunte ca si cum ar fi fost fratele ei si spera sa il faca sa se simta mai bine, dandu-si seara de ce dorea sa exprime prin cuvinte.