dazzling girl, dazzling love.

[Joseph Edward Lestrange]

Pattie surâde şi se aşează la masa şatenei, în timp ce Lay îşi cerea scuze din priviri. Şatenul se întoarce cu privirea către masa lui, şi o ia în acea direcţie, oarecum dezamăgit de sora lui. Nu că l-ar deranja să stea cu Cress, doar că era sigur că sora lui va pune întrebări la care le va fi imposibil să răspundă, pentru că aşa era ea. Le va povestii lucruri inutile despre el, deşi ştia că nu o făcea cu intenţii rele. Îi ia prăjitura şi paltonul, întorcându-se pe călcâie, pornind din nou înspre Cress.
Cel mai mult îl deranja acea privire a ei. O minciună? Nu era sigur. Chiar ea o minciună? Nici el nu ştia ce să creadă. Îi trânteşte farfuria în faţă micuţei, speriând-o, după care îi pune paltonul pe scaun. Se întoarce, mergând pe lângă Cress, aplecându-se ca săîi sărute obrazul, făcându-i cu ochiul rapid, după care se aşează pe scaunul rămas liber, privind-o pe sora lui, care îi arunca priviri încruntate. În schimb, Lay se juca cu inelul de pe degetul său, întorcându-l în şi ovindu-l de lemn, fără să îi spună nimic, nici ei, nici lui Cress.
- Whaa, pe bune că eşti frumoasă. spune în cele din urmă Patt, după ce se uitase foarte atent la Cress, cu tonul de "Dacă nu erai aşa de frumoasă, de mâine nu mai erai prietena lui". La fel de bine, cuvintele ei spuneau că era sub-înţeles că iubita fratelui ei trebuia să fie frumoasă.