just by my left brain

[Berny McNair]

De multe ori se gasea injurandu-i si facandu-si in toate felurile parintii. De multe ori simtea ca avea atatea lucruri sa le reproseze. In schimb, cand era intrebat in mod direct, isi dadea seama ca defapt nu avea nimic de zis despre ei. Poate tocmai asta era motivul de repros. Poate chiar faptul ca nu s-au intiparit cu nimic in mintea barbatului era motivul pentru care el ii vorbea mereu de rau.
In schimb, ei mereu l-au iubit si i-au oferit toata iubirea pe care au avut-o.
"Parintii mei...sunt ok." au fost singurele cuvinte pe care Berny le scoase.

Avea ce sa-i povesteasca: de mama lui isterica si de tatal sau plictisitor. De ei care impreuna isi petreceau zilele uitandu-se impreuna la programe de televiziune incuiate sau citind Profetul Zilei. Asta nu ii facea decat niste oameni foarte sedentari, iar lui asta nu-i placea. Niciodata nu stia ce vrea de la viata, insa stia ca iubeste aventura, sau cel putin sa-si inchipuie ca traieste o aventura.
"Coboara pe aici..." continua Berny, impingand-o incet pe Nina pe scarile ce aparura in fata lor coborand inspre o sala extrem de mare care facea ca frigul de afara sa para miezul verii. Se vedeau metrourile cum vin si pleaca, lasand in urma lor clipocirile puternice ale farurilor.

"Probabil ai mai fost cu metroul asa ca nu am sa-ti fac un roman despre mersul lor..." incepu Berny sa rada, intinzand femei ce se afla la casierie, doua bancnote de o lira.
"Trebuie sa-l luam pe cel verde..." adauga vrajitorul aratand cu degetul spre directia unui metrou ce se apropia cu o viteza incredibila inspre cei doi. Berny o prinse de mana pe fata si o trase cu putere inspre usile ce se deschideau "Hai...intra!"