When walls come down

[Colin Hawkeye Rovson]

• Dulcegariile erau o chestie feminina bine stiuta, insa Hawkeye tot se trezi uimit de reactia Irinei. Chestiile astea iubarete... Ntz, nu erau de el. Isi ridica privirea si se uita la Andrew si Gabriella, incercand sa zambeasca cat mai calduros posibil. Asta pana cand cei doi s-au retras. Hawkeye se uita la toti cei prezenti. Colin il privea cu un zambet amuzat pe buze, iar Ema... Pai, daca exista ceva cu care Snow se va putea mandri, atunci era privirea dura pe care inca i-o putea adresa. Inghiti in sec si zambi, ceva mai crispat de data asta.
  " Pai da... Noi... Umm... Vedeti voi" incepu el, usor nesigur. " Eram in Padurea Interzisa si ne plictiseam si Irine a avut ideea ca ar fi dragut sa vedem ce ne rezerva viitorul, asa ca... mda... iata-ne!"
  Urma un moment tensionat de liniste, chiar daca adultii isi lasara baghetele jos. Linistea se sparse odata cu rasul lui Rovson.
  " Cred ca imi amintesc ziua aceea! Intotdeauna e ciudat sa te trezesti dintr-un loc in altul in mai putin de o fractiune de secunda"
  " Vrei sa spui ca nu ai invatat nimic din toate chestiile prin care am trecut?" izbucni Ema. " E o problema delicata, Rovson! Fibra timpului e foarte sensibila!"
  Hawkeye prinse ceea ce i se parea a fi un fel de avertisment de 'nu plecati de aici cu amintirile astea', insa nu apuca sa-si exprime ingrijorarea, caci Einevere si Alan se postara langa el. Se uitau cu ochi mari cand la Hawk, cand la Irine.