When walls come down

[Colin Hawkeye Rovson]

• Cand Irine incepu sa vorbeasca, Hawkeye se grabi sa il lase pe Alan jos. Micutul se stramba, probabil vreo forma tacuta de protest. Erau multi care protestau in surdina prin familia Snow, dar Soimeanul nu mai statu sa caute. Isi ridica bagheta, o stranse la randul sau pe Irine de incheietura si incepu sa murmure vraja. Totul se pierdu in jurul lor, lichefiandu-se ca mai devreme. Chipurile cunoscute se topira in decor, ridurile nu se mai observara, iar in curand totul deveni negru.
  
  Isi deschise ochii si intampina acelasi cer de iarna ca mai devreme. Statea intins pe spate, simtea pamantul inghetat prin haina de iarna, cu mainile rasfirate inprejur ca o stea de mare, cu amitirile jucandu-se anapoda prin mintea sa. Uau... Viitorul. Prieteni, copii, propria casa, propriile responsabilitati, munca, vise de realitate, maturitate. Si... Oh, nu! Chipul i se schimonosi, iar el isi ridica mainile pentru a-si ascunde fata.
  " O sa incaruntesc" mormai printre degete.
  Insa mica realizare il facu sa rada usor. Eh, mai avea ani pana atunci. Multi ani. Sau cel putin asa prefera sa se minta. Se uita intr-o parte, zambind spre Irine.