Don't dare to cry

[Ema Snow]

• Inainta si o imbratisa pe Soimeanca blonda, asa cum facuse de fiecare data, de cand se cunoscusera. o amuza sa-si aminteasca ca prima oara cand se intalnisera fusese si singura data cand nu isi manifestasera grijile pe care si le purtau reciproc. Era si normal, pana la urma. Doua necunoscute, unite sub aripile aceleiasi Case. Doua pustoaice care nu isi stiau drumul in viata, mult prea tinere pentru a fi preocupate de astfel de aspecte. Doua tinere ce au descoperit puncte comun si au impartit rasete. Doua fete unite de o intamplare a trecutului ce parea sa fie un punct comun solid intre familiile Alden si Snow. Asa cum i se intampla de fiecare data cand o vedea pe Rosalie, Ema realiza iar si iar ca ele nu ar fi fost atat de apropiate daca nu ar fi varsat lacrimi, furie si sange, una langa alta. Pentru ca ranile se ridicau de ambele parti ale baricadei. Soimeanca recunostea ca nu era talentata in ghicitul viitorului sau in descoperirea enigmelor vietii, insa isi dadu seama ca destinul avea propriile cai de a alatura oamenii potriviti. Asa cum i se intamplase cu Kurt Malfoy -cand reusisera sa devina invatacelul psiholog si bolnavul cultivat- sau asa cum i se intamplase cu William, devenind rege si inima-de-leu.
  Ema o privi o clipa lunga. Ceva nu era unde trebuie in toata povestea. Problema, de altfel, era mai veche. Insa momentan isi ingropa grijile in adancul sufletului.
  " Rose... Ce-i cu tine?" intreba Ema delicat.