Dancing away with my demons

[Raphael Olivier]

• Raphael zambi intr-un fel demonic, insa nu intunecat. Era un zambet ciudat, de om nebun si totusi cumpatat.
  "Si una, si alta", rosti el, prinzandu-i barbia intre degetul mare si aratator.
  "Nu-mi spune ca nu ti-a placut, ca nu te cred. Prietenul tau ar trebui sa stea mai mult pe acasa, si sa te sarute mai mult. Toti tanjim la sarutari, si doar cei mai norocosi le primim"
  Zambi din nou, insa de data asta mai bland. Nu vroia s-o sperie pe Julieta, care cu siguranta ar fi inceput sa-l pocneasca si sa tipe. Trebuia s-o ia usor, daca vroia sa capete ce dorea de la ea. Nu ca ar fi vrut mai mult de niste saruturi.
  "Insa nu ma intereseaza foarte mult viata, intelegi?"
  Pentru el era indiferent daca ea era o calugarita sau o mafioata. Nu credea ca drumurile lor aveau sa se mai intalneasca vreodata, cel putin nu prea curand, la fel cum credea si ea.