Dancing away with my demons

[Julieta D. Thibault]

• Zambetul lui o facu sa se incrunte, ii trezea anumite suspiciuni in legatura cu el, chiar daca aflase mai multe decat trebuise sa stie. Il privi in tot acest timp fix in ochi incercand sa "citeasca" ceva, sau macar sa-l tradeze privirea daca mintea insa nici macar atat, parca era o incapere incuiata care nu putea fi deschisa niciodata, nu puteai vedea in ochii lui nici adevar, insa nici minciuna, exact ca un gol sau ceva neutru, intr-un fel asta o inspaimanta pe Julieta. Pufni scurt in ras cand auzi replica cu " nu-mi spune ca nu ti-a placut, ca nu te cred", acum sincer nu stia daca ii placuse sau nu, el era genul de persoana care trecea de la o extremitate la alta, mai devreme zicea ca e un asa zis criminal in serie urmarit, iar in secunda urmatoare era langa ea facand exact opusul a ceea ce crezuse ea ca era. O deruta, isi scutura capul pentru a reveni la realitate, zicand:
  - Si atunci pentru ce mai traiesti daca zici ca nu te intereseaza prea mult viata? Cat despre prietenul meu...nu vreau sa vorbesc despre asta, nu e o chestie publica. Sau cel putin nu voia sa zica mai multe despre asta. Respiratia ii reveni la normal, din fericire si nu se mai simtea atat de ciudat ca inainte, insa tot era intr-o stare de...nici nu stia in ce stare se afla.Niciodata nu am inteles partea masculina, treceti de la o extrema la alta crezand ca puteti obtine ceva cu putin efort.