Don't dare to cry

[Rosalie Vivienne Alden]

Tresarise instantaneu! Aproape uitase cum era sa treaca prin atatea informatii deodata, iar prin ceea ce trecea acum nu o ajuta deloc. Ii venea sa pufneasca in ras .. si nu, nu era un gest de nebunie, ci pur si simplu nervii sai erau intinsi la maxim. Unchiul sau si respectiv, nasul Emei .. fusese de-a dreptul nebun! Nici pe cel mai intunecat Vrajitor al timpurilor nu l-au urmarit atatea persoane, cel putin nu deodata. Nu stia cum sa reactioneze, dar prima sa reactie dupa spaima ii fusese usurarea. Deci intelegea ca mai erau doar sapte persoane care le urmareau, cu siguranta alti sapte Devoratori, alte sapte persoane care probabil ajungeau sa fie ucise de mana fetelor. Nu putea, pur si simplu nici nu voia sa se gandeasca de acum la acest lucru. Da, isi amintise vag despre povestea Emei de cand fusese in Irlanda. Ce n-ar fi dat sa ii fie alaturi in acele momente grele, dar se pare ca circumstantele le-a facut sa sufere diferite intamplari separat pentru a ajunge din nou sa lupte impreuna. Totul se intampla intr-un ciclu la ele, intr-un cerc care tot se invartea, tot mai repede , tot mai des in jurul mortii, dar nu se mai incheia odata .
Un adevarat dezastru, o adevarata nebunie ..
"Ah, Emm!! Imi pare atat de rau ca nu am fost acolo sa te ajut, crede-ma." , adaugase Rosalie cu o voce care trimitea regret , dar si dispret fata de persoanele care i-au facut prietena sa sufere.