Don't dare to cry

[Ema Snow]

• Ema zambi si isi flutura usor mana, in semn ca nu era o problema. Poate ca asa fusese scris sa se intample.
  " Cei sapte sunt inca slabi. O sa le ia ceva sa se puna pe picioare, iar eu nu le stiu planurile... Am senzatia ca totul se va arata la un moment dat. Ca va fi foarte clara situatia si ne vom da seama de pozitiile pe care le avem. Si poate ca a fost mai bine asa. Ma refer, sa fiu singura."
  Fusese intotdeauna convinsa -iar convingerea crescuse pe masura ce zilele imprizonierii ei treceau- ca nu avea cum sa scape singura. Ca sansele ei de a evada se diminuau cu fiecare clipa ce se scurgea. Si era perfect constienta de imbratisarea rece ce avea sa o primeasca in curand. Doar ca nu se intamplase. Ceva ii oprise pe Devoratori ca sa ii dea ei sansa de a pleca din locul ala ascuns de ochiul lumii. Se uita concentrata la un punct aflat pe podeaua candva alba.
  " Adica, in felul asta am aflat ca avem un aliat, Rose. Cineva m-a ajutat, inapoi in Irlanda. Nu stiu cine e, nu stiu daca e singur, nu stiu de ce ne ajuta si nu am nici cea mai mica idee cum de stia unde era. Nu vad decat posibilitatea de a ma fi urmarit si e ciudat, deoarece am fost atenta sa nu las urme... Dar e acolo. Cineva, undeva, ne vrea binele. Stiu ca poate nu am un temei bun, insa pur si simplu o simt. Intelegi la ce ma refer?"