i do not want to live in fear and loathing

[Lexie Stryder]

• Lexie o privi cu blândeţe pe Freyja.
  'Nu e vina ta că am ajuns aici,' spuse, ridicând din umeri. Îi părea rău să spună asta, însă aproape că se obişnuise cu gândul retragerii, a renunţării. Nu voise niciodată un război, şi, nu ştia de ce, aceasta i se părea ocazia de a scăpa de el. O parte din ea ar fi vrut să îl caute pe Kurt în toate colţurile lumii şi să îl tragă de urechi înapoi, alta ar fi vrut să îi ţină morală câteva ore pentru că aproape distrusese psihicul unei fete de şaisprezece ani cu responsabilităţile lui, iar ultima se gândea să lase totul aşa şi doar să o ajute pe Freyja să îşi revină după acea cădere.
  Lexie se sprijini de masa de lemn, pregătindu-se să se lupte cu toate forţele ei psihice pentru a o convinge pe Freyja să rămână la ea. Nu era normal să se ducă în conacul ăla straniu de una singură. Casa aceea era goală, însă pereţii erau îmbibaţi de amintiri proaspete. Era deprimant.
  'Nu am pe nimeni pe cine să chem,' spuse ea, fără să se gândească. Lexie era singură. Absolut singură. În afară de Isabella, i se părea că nu mai are pe nimeni. Şi Isabella nu voia să facă parte din Sfinţii Mortali, lucru pe care i-l spusese mai demult. Îi spuse că o va ajuta cât poate, dar nu promitea nimic.
  'Nu ai de ce să abuzezi, ador cum e casa atunci când eşti şi tu acolo. E mult mai...vie. Mi-ar prinde bine chiar şi mie puţină companie.'