Silence is a good therapy

[Irine Wagner]

Zambii dragut cand o auzi ca ii multumesc. Nu putea sa fie rea, asta era firea ei, blanda si mai mereu un copil darnic si dragut. Cand fata se puse pe scaun, Irine zambii dragut iar cand incepu din nou sa vorbeasca, isi atintii privirea asupra ei.
- Da sunt soimeanca. Chiar sunt mandra de asta iar tu se pare ca esti cercetas, spuse aceasta chicotind usor
Isi intinse mana spre fata zambind din ce in ce mai larg pentru ca fata parea de treaba si chiar extrem de draguta. Chiar se bucura ca daduse peste o persoana asa de draguta.
- Eu sunt Irine. Placerea este de partea mea. Chiar ma bucur ca am venit sa te invit aici la masa. Oricum nu prea ai sanse sa gasesti masa aici in zilele astea decat daca vii de dimineata si des pe aici. Avand in vedere ca sunt soimeanca, majoritatea timpului il petrec aici, spuse aceasta chicotind incet.
Iubea la nebunie sa citeasca si chiar nu avea nimic de-a face cu casa ei intr-un fel. Pur si simplu asta era caracterul ei iar cartile o atrageau in mare fel, dar cele cu un subiect bun desigur.