None goes his way alone

[Jason A. Richter]

• Isi termina linistit prajitura, intr-un soi ciudat de indiferenta. Facu ambalajul minge si il arunca, nimerind cosul de gunoi. Facu un gest aprobator, multumit de micul joc reusit. Jason isi scutura degetele intr-o maniera nu foarte eleganta, frecandu-le usor. Din cauza frigului, tot avea senzatia ca are ceva unsuros pe ele. Insa, multumit de rezultat final, isi scarpina barbia si isi reprima un cascat, uitandu-se pasiv la tanara ce trecea pe langa el. Parea sa aiba tinta magazinul sub streasina caruia se adapostise Soimeanul. Pai, bine pentru ea atunci. El doar ii ura noroc sa poata sa intre fara sa fie strivita. Ihh... Lumea putea sa se dovedeasca mai violenta decat o cireada de vaci nebune cand venea vorba de cumparaturi. Dar nu era treaba lui ce facea tanara, asa ca se uita inapoi spre vitrina in fata caruia baietelul de mai devreme ingaima chestii despre maturi. Se parea ca acum isi adusese un prieten.
  " Oh, grozav"
  Capul se intoarse imediat in directia tonalitatii feminine. Trebuia sa recunoasca faptul ca era surprins sa vada aceeasi domnisoara ca mai devreme, stand in fata magazinului. Nu intrase? O femeie refuza sa intre intr-un magazin, oricat de aglomerat? Asta era ceva nou.
  " Sunteti bine, domnisoara?" intreba el politicos, desi nu isi dadea exact seama ce vroia sa afle.