Remember the world that you lost

[Ema Snow]

• No', stai o secunda! Cum de ai scapat fara vreun comentariu de-al meu? Nu mi-o lua in nume de rau, dar mi-esti tare simpatica >< Asa ca scuza-mi, te rog, intarzierea... si lungimea ^_^
  
  Acum. Asa cum a precizat si Nina inaintea mea, engleza ta este incredibila. Si imi place ca te-ai lipsit (acum nu stiu daca si intentionat sau mai repede din reflex) de tendintele americane. Mai pe romaneste, daca te apuci sa citesti cu voce tare, suna foarte british (ok, am ratat total propozitia asta ). Ai ales termenii care au un anumit impact, bine calculat, asupra cititorului. Cum sa zic eu ca sa fie mai clar... Una e sa zici remarkable si alta e outstanding. E vorba de diferentele alea care lipsesc in limba romana.
  Lasand la o parte cuvintele si felul in care le-ai imbinat (cursul lor e foarte natural si chiar mi-a facut placere sa citesc), am fost placut surprinsa sa vad un 'pod' (ca sa zic asa) intre doua lumi. Cand am inceput sa citesc, iti spun sincer ca ma asteptam la un cadru vechi (undeva pe la limita romanilor, a vikingilor, ceva pe acolo). Modul in care s-a realizat trecerea de la lumea asta 'traditionala' la cea terifianta si extraterestra a fost lucrat cu destul de mult tact. Subtil, cumva gradat.
  E adevarat ca nu ne sunt prezentate prea multe actiuni ale lui Jakanis, insa din gandurile pe care i le-ai expus, sentimentele ei astfel, si chiar si gestul de la final, m-au facut sa o apreciez ca si caracter fara doar si poate. In ochii mei apare ca o femeie simpla, cu amintiri imbibate in frumusete tanara, dar cu niste trairi interioare de proportii, prezentate intr-un calm aparent. Sau gestul final. Asta m-a impresionat. A inteles ce s-a intamplat, a fost realista in privinta sanselor pe care le are si si-a incheiat singura povestea. Ei, tocmai 'incheierea' asta mi se pare interesanta. Mi se pare a fi un mod calm de a se ridica la revolta.
  Si o ultima chestie. E cam singurul text pe care l-am citit de vreo cinci luni incoace si a reusit sa-mi trezeasca senzatia aceea incredibila de vechi si nou. Nu stiu cum sa-ti explic in cuvinte... Ti s-a intamplat vreodata sa citesti o carte si sa fii complet prinsa in poveste, iar cand o inchizi sa-ti dai seama ca tu traiesti intr-un loc ce aproape ca nu are tangente cu ce ai descoperit in carte? Si te reapuci sa citesti pasaje preferate ca sa te agati de senzatia aia placuta. Nu stiu, cam asa m-am simtit eu cand am citit ce ai scris. Asa ca am recitit. Chiar am citit-o cu voce tare (pe un accent britanic fals si cu asa-zisa drama) pana a venit tata in camera, s-a uitat la mine si a ridicat o spranceana, iar eu eram un fel de 'carry on, peasant.
  Mi-a placut ><