just by my left brain

[Ivy Thibault]

• Cei doi se urcară în tren, iar Nina îi ascultă explicaţiile lui Berny. O jumătate de oră avea să treacă destul de repede, zicea ea. Nu puteai să te plictiseşti într-o companie ca cea a bărbatului.
  - Stai liniştit, râse şi Nina, auzindu-i preferinţele în materie de locuri în tren. Viperina mai călătorise de câteva ori cu trenul, dar asta se întâmplase acum multă vreme. O dată înainte de Hogwarts, când se duseseră împreună cu ceilalţi copii din orfelinat într-o excursie. Fusese destul de înfricoşător pentru ea atunci pentru că nu mai văzuse niciodată un tren în mărime naturală. Îşi aminti de cărţile de colorat pe care i le cumpărau Îngrijitoarele, pline de maşinuţe, rachete, trenuri, pentru a le plăcea şi băieţilor.
  Îşi reveni din reverie când Berny vorbi din nou. Se simţea puţin ciudat că el făcea toată conversaţia.
  - Oh, făcu ea surprinsă. Ei bine, eu am fost crescută într-un orfelinat din Franţa până la vârsta de unsprezece ani. Nu a fost aşa de rău pe cât putea să fie. Am avut noroc. O Îngrijitoare Non m-a trimis la Hogwarts, unde îmi petreceam anul, ceilalţi crezând că sunt la o şcoală pe care părinţii care m-au părăsit în prag şi-o doreau şi pentru care lăsaseră bani. Veneam înapoi în fiecare vară, până când mi-am descoperit originile adevărate. Familia mea e moartă de mult timp, singurele rămase suntem eu şi sora mea.
  Nina oftă şi apoi zâmbi.
  - Ştii, dacă le spui aşa sună foarte dramatic, însă mie nu mi se pare nimic ciudat. Cred că nici dacă mi-aş fi găsit cu adevărat părinţi nu am fi reuşit să devenim o familie.