curiosity killed the cat

[Ivy Thibault]

• Nina roşi când Guillaume deveni conştient de modul în care arăta. Îşi frecă antebraţele goale cu palmele, cât timp bărbatul deschise uşa şi verifică prudent coridorul. Aveau să iasă de acolo. De asta era sigură.
  Guillaume o luă de mână şi o conduse într-un ritm alert până afară. Viperina fu surprinsă să descopere că era întuneric. Probabil prin jurul orei şapte, însă pierduse şirul orelor de când venise Julien să o interogheze. Avusese şi motive bine susţinute în spate.
  Dispărură brusc de lângă clădirea sinistră şi Nina simţi acel ciudat sentiment de înghesuire într-un tub de cauciuc. Când Apărură, vrăjitoarea era complet dezorientată. Nu văzuse niciodată conacul acela. Nina crezuse că se vor duce la conacul Thibault sau în apartamentul ei din Londra. Îşi dădu seama brusc că probabil mişunau de bărbaţi asemănători celor doi ce veniseră după, aşteptând-o să vină acasă.
  Conacul era ... mare. Era mai mare decât cel al Julietei, şi asta era ceva pentru că surorii ei chiar îi plăcea luxul unui conac admirabil. Erau două uşi mari ce marcau intrarea principală, pictate cu un blazon ciudat. Guillaume deschise uşile printr-un gest de baghetă şi Nina descoperi că interiorul era chiar mai impunător decât exteriorul.
  Nu reuşi să observe prea multe, pentru că un lup tocmai începu să-şi facă drum spre ei cu limba scoasă un metru în urmă. Începu să se frece pe lângă picioarele stăpânului său.
  - Hei, Shadow, făcu Nina, însă nu se apropie foarte tare de lup. Avea vaga impresie că animalul şi-ar fii dorit iubirea stăpânului său doar pentru el.
  Guillaume o conduse pe scările masive, la primul etaj, într-o cameră largă, circulară, ce se vedea clar că era aranjată de o femeie. Perdelele se potriveau cu aşternuturile patului, covorul, mobila şi candelabrul, fiind aranjată în culori roşiatice şi câteva nuanţe discrete de negru.
  Îi ascultă explicaţiile lui Julien. Se simţea puţin ciudat să împrumute haine de la mama lui, însă nu se plânse. Îşi plimbă mâna absentă printre materiale şi alese o rochie la nimereală. Era verde.
  - Mulţumesc, spuse Viperina, aruncându-le o privire recunoscătoare celor doi stăpâni ai casei înainte să închidă uşa. Inspiră adânc şi expiră, apoi se puse pe treabă.
  Baia nu era mai mică decât încăperea de alături, însă Nina se duse direct spre oglinda mare de deasupra chiuvetei. Gemu când îşi văzu reflexia. Se descălţă şi se se dezbrăcă, apoi se urcă în cadă. Începu să se frece bine cu un săpun pe care îl alesese dintr-o mică ladă plină de rânduri de săpunuri cu diferite arome. Se spălă, apoi se limpezi de vreo trei ori înainte să fie mulţumită. Apoi, începu să-şi spele părul, lucru care era mai greu datorită faptului că era încâlcit ca dracu'.
  După vreo zece minute, Nina ieşi din cadă, învelindu-se într-un prosop pufos, cu pielea usturând-o. Se şterse cât de repede putu şi alunecă pe gresie de două ori, însă până la urmă, ajunse în faţa oglinzi, cu rochia verde-jad ajungând până în pământ, părul încă umed atârnând curat şi descâlcit pe spate şi faţa în sfârşit culoarea ei naturală. Expiră scurt şi ieşi din baie, sperând că Guillaume încă era acolo, arătând ca un zeu grec întins pe pat alături de lupul său.