Now we can't be lovers, we aren't even friends.

[Marc Lupin d'Verin]

You know you need me, and I want you.

• Se uită la Kath, la fel de rece şi fără expresie ca mereu, când aceasta se agăţase de braţul său. Trebuiau să apară şi să dispară în acelaşi loc, fie că voiau, fie că nu. Îşi închide ochim gândindu-se la Pădurea lui Dean, şi la locul acela în care îl ducea mereu unchiul său, unde nu a mai fost de atât de mult timp încât i se părea o eternitate. Dispare, iar în secunda următoare se afla la marginea părdurii. Zâmbi, pentru că locul era la fel. Îi dă drumul la braţ lui Kathh şi se duce cinci metri mai încolo. Îşi scoate bagheta, lăsând bagajul lângă el, şi începe să rostească vrăji peste vrăji, făcând cortul să se instaleze singur şi masa se mpri singură, pe ea aşezându-se mâncarea pe care au luat-o din bucătărie, şi, sau, a făcut-o Kath pentru că Marc avea alte idei despre cum se face mâncare.
  Se gândi că, până la urmă, a fost o idee extrem de bună să nu o lase să plece singură. Pentru că, în primul rând, stătea singură aici, fiind că a întârzia special ca să vadă dacă ar mai fi venit cineva şi apoi ar fi fost extrem de amuzant să o vadă venind înapoi, singură, după două ore, încercând să se demoralizeze şi mai tare. Se întoarce către ea, având aceiaşi faţă inexpresivă, întrebându-se unde, adică în ce bagaj, îşi pusese chitara, pentru că aea chef să cânte.