Now we can't be lovers, we aren't even friends.

[Marc Lupin d'Verin]

• Îi strigă numele, de vreo două ori, aşteptând, oarecum sictirit, ca ea să apară de după un copac, chicotind. Însă nu o auzea şi nici nu o vedea, ceea ce era de-a dreptul oribl. Nu ştia unde s-a dus, nu ştia ce era în pădurea aia şi ştia că era în stare să intre în toate belelele deodată. Oftează, lăsând totul în urma lui fără să rostească măcar o vrajă de protecţie. Nu îi mai păsa de tot ceea ce era acolo. Fleacuri. Se întoarce pe călcâie, luând-o la fugă prin pădure, uitându-se în stânga şi în dreapta după şatenă, gândindu-se exact la ce să îi spună când va da peste ea. Se opreşte la unomment dat, obosit, privind în stânga şi în dreapta după ea.
  O aude şi răsuflă uşurat, pornind în direcţia ie, oprindu-se fix în faţa ei. Îşi trece limba peste buze, ridicând din spâncene, uitându-se la ea, aşteptând o explicaţie.
  - Să nu mai pleci niciodată de plângă mine! făcu şateul, după care îşi trece mâna prin reton şi se apleacă, luând-o pe braţe. Haide să vedem ce putem să-ţi facem la braţ. îi spune pe un ton dulec, luţnd-o la pas forţă către cort, ignorând felul în care aceasta se zbătea ăn braţele sale.