Dancing away with my demons

[Raphael Olivier]

• Raphael o asculta pe Julieta vorbind, in timp ce cugeta la cele ce spunea ea. Era adevarat? Chiar atat de nepasator era? Stia ca Victor era atat de indiferent fata de tot ce se intampla in jurul lui, insa nu se gandise ca ar putea semana cu fratele sau in aceasta privinta.
  "Cateva zile? Am sa mor", raspunse el, pe un ton prefacut tragic.
  Nu era chiar genul care sa se planga de durere, insa asteptarea il enerva, pentru ca nu suporta ca lucrurile sa mearga atat de lent.
  Ii dadu drumul Julietei, trantindu-se la loc pe canapea. Era cald si bine la ea acasa, si nu si-ar fi dorit sa iasa in gerul de afara. Insa nu putea garanta ca fata il mai dorea prin preajma dupa tot ce facuse. In definitiv, si el ar fi dat afara o nebuna care ar fi incercat sa se urce pe el (sau nu?) si ii faca rau. In fine, asta tinea si de starea lui de moment.
  "Poate ca nu imi pasa de acele consecinte."mormai el, incrucisandu-si mainile in san.
  Fiecare persoana avea propria poveste. Mai grea sau mai usoara. Acum depindea doar de ea daca vroia sau nu sa si-o destainuie altcuiva. Iar caracterul era intotdeauna modelat in urma acestei povesti, care te marca intr-o cantitate mai mica sau mai mare.