Witch, please

[Colin Hawkeye Rovson]

• Normalitatea era... era atat de normala. Dureros de normala. Misto. Arlin era metamorf, Ema era animag, ca si Aylee sau Julieta, iar Dawn era buna la vrajile non-verbale si fara bagheta. El... El era normal. De parca asta compensa cumva dezechilibrul. Trebuia sa recunoasca faptul ca Arly era mai speciala printre speciali. Da, abstracta exprimarea, dar destul de corecta in mintea lui. Zambi ca un idiot, complet fascinat de detaliul pe care il afla.
  Isi ridica o spranceana spre Soimeanca.
  " Da, sigur. Tigrisori. Superbe animale, nu te contrazic, dar hai sa nu exageram"
  O privi serios o clipa, incercand sa para un parinte care isi mustra copilul -sau o Ema care se pregateste sa urle pentru farsa unui Hawkeye. Insa zambi repede, amuzat. Noroc ca Arlin poseda expresia aia de catelus si ca era asa mica si firava, altfel era o mincinoasa nu prea talentata. Sau cel putin acum.
  " Eu te sfatuiesc sa-mi spui inainte de a ma invarti in loc si de a scoate de cine stie unde un bodhran sau o chitara si sa incep sa ma miorlai pe aici pana iti pocnesc timpanele"
  Incerca sa-i zambeasca inocent, desi se dovedi un ranjet in toata firea, cat se poate de opus inocentei.