war
20 Jan 2013, 15:51
Post: #19
  • Lexie putea să își dea seama că Will nu prea voia să vobrească despre trecutul lui și înțelesese și de ce imediat ce îi spuse rezumatul poveștii? Nu știa ce să spună. Mereu se găsească într-unu impas în Fața unor persoane cu o poveste de ace gen. Ideea era că habar nu avea cum ar fi trebuit să reacționeze. Nu știa pentru că unii voiau să fie compătimiți și liniștiți și alții se gândeau numai să nu cumva să fie priviți cu milă. Lucru care o făcea să fie confuză și să se gândească de zeci de ori înainte să spună ceva. Exact ca în acel moment, în care Viorica își privea mâinile cu o oarecare rușine.
    'Îmi pare rău, nu am vrut să deschid un subiect de genul ăsta,' spuse, cu un zâmbet timid. 'Știu cum e să nu știi unde îți sunt părinții și si nu e ceva chiar plăcut. Însă sunt sigură că tot ce au făcut, au făcut pentru tine și ca să fii fericit'
    Lexie mereu spunea chestii de genul acela și de obicei se trecea cu o înjurătură sau dată afară din cameră. O nenumărate de fiecare dată când realiza că oamenii nu voiau să creadă că ceva neplăcută poate să le facă bine în final.
    Era de părere că singurele arme de care aveau nevoie pentru a trece prin viață erau răbdarea și dragostea.

“there are as many loves as there are hearts”
[Image: hicNyLV.gif] [Image: bbV7qkY.gif]
* “All happy families resemble one another, but each unhappy family is unhappy in its own way. ”
* “Respect was invented to cover the empty place where love should be.”
* “He stepped down, trying not to look long at her, as if she were the sun, yet he saw her, like the sun,
even without looking.”


Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply


Messages In This Thread
war - by Lexie Stryder - 10 Jan 2013, 20:52
RE: war - by Will O'Shea - 10 Jan 2013, 22:16
RE: war - by Lexie Stryder - 10 Jan 2013, 22:42
RE: war - by Will O'Shea - 10 Jan 2013, 22:50
RE: war - by Lexie Stryder - 11 Jan 2013, 13:46
RE: war - by Will O'Shea - 11 Jan 2013, 23:18
RE: war - by Lexie Stryder - 11 Jan 2013, 23:48
RE: war - by Will O'Shea - 12 Jan 2013, 11:00
RE: war - by Lexie Stryder - 12 Jan 2013, 12:30
RE: war - by Will O'Shea - 12 Jan 2013, 12:42
RE: war - by Lexie Stryder - 12 Jan 2013, 12:57
RE: war - by Will O'Shea - 13 Jan 2013, 16:36
RE: war - by Lexie Stryder - 13 Jan 2013, 19:22
RE: war - by Will O'Shea - 13 Jan 2013, 21:16
RE: war - by Lexie Stryder - 13 Jan 2013, 21:28
RE: war - by Will O'Shea - 13 Jan 2013, 21:33
RE: war - by Lexie Stryder - 19 Jan 2013, 11:32
RE: war - by Will O'Shea - 20 Jan 2013, 15:04
RE: war - by Lexie Stryder - 20 Jan 2013, 15:51
RE: war - by Will O'Shea - 23 Jan 2013, 00:17
RE: war - by Lexie Stryder - 25 Jan 2013, 11:39