Death, do not be proud

[Colin Hawkeye Rovson]

• Inghiti pastila si astepta, prins intr-un calm tremurator. O vreme nu mai zise nimic, asteptand ca muschii lui sa se relaxeze, iar organismul lui sa nu mai produca energie ce oricum avea sa fie irosita. Tremuratul aproape ca se opri, ramanand pentru o clipa doar in valuri usoare, in degete.
  " Nu e de la frig" spuse brusc, pe un ton scazut. " E un fel de hipo-glicemie ce nu se manifesta complet."
  Ridica din umeri. Cazurile astea erau destul de frecvente in ultima vreme. Isi aduse genunchii la piept, rezemandu-si talpile de marginea inferioara a patului. Faptul ca era inalt si avea picioare kilometrice era un dezavantaj atunci cand vroia sa se stranga intr-o minge. Norocul lui ca personalitatea sa nu prea cerea sa-si gaseasca un loc de liniste. Isi trecu bratele peste genunchi, intr-o imbratisare ciudata, insa relaxata, si se asigura ca inca era acoperit de cearsaf.
  " Multumesc" murmura el, privind fix un punct din podea, la cativa metri in fata lui. " Si chiar imi pare rau. M-am comportat prosteste"
  Vocea nu trada nicio inflexiune, insa asta o facea cumva sa sune incredibil de sincera. Pentru moment, nu indrazni sa-si ridice privirea spre Cassie, desi se gandi cat de repede se manifestase aceasta. Astfel de gesturi precum pupicurile pe obraz incepusera sa aiba alte conotatii. Pentru el nu erau nimic mai mult decat simple manifestari de grija familiara. Si o dovada ca permitea prea multe.