The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Ochii fetei fugiră brusc către mâinile bărbatului. Nu vedea niciun cârlig. Nu-i înţelegea porecla. Îl privi din nou în ochi, încă încruntată.
  James era un nume drăguţ. Se hotărî că aşa îi va spune.
  Încercă să gândească situaţia rece pentru câteva secunde. Un om străin, bărbat înalt şi nu prea prietenos, despre care nu ştia nimic în afara numelui, îi cerea să îi ofere adăpost pentru noapte în casa ei. Presupunând că va vrea să doarmă la noapte, Melanie nu va face asta în niciun caz. Însă nu putea să îl lase în frig toată noaptea. Oraşul era la câteva mile distanţă şi pădurea nu era un loc prea drăguţ după ce se întuneca.
  
  Oftă o dată scurt, încă gândind, considerând, făcând calcule. Era o prostie să-l lase înăuntru. Probabil că şi dacă nu ar avea vreun gând rău pentru ea, după ce ar observa prostia ei, ar crede că o poate fraieri mai departe şi ar şi jefui-o.
  - Îţi ofer adăpost pentru două nopţi, căzu până la urmă ea la învoială. Dacă îmi oferi şi tu ceva în schimb.
  Ochii îi sclipiră ciudat şi îşi dădu seama de dublul înţeles al cuvintelor sale. Ridică din sprâncene şi îl studie cu atenţie din cap până în picioare.
  - Tu dormi în dormitorul rece de oaspeţi, mănânci numai ce îţi ofer eu şi nu ieşi din casa asta cu ceva ce nu-ţi aparţine, îşi termină ea propoziţia înainte ca imaginaţia să o ia razna. Oh, şi dacă încerci să mă omori, sau să mă jefuieşti, nu sunt aşa de proastă. Vei fii mort înainte să faci un pas spre uşă.
  
  Spusese ultimele cuvinte pe un ton mult prea lejer, cât timp deschise larg uşa, făcându-i loc să intre.