The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James privi cana cu un zâmbet scurt. Totuşi, era risipă, fusese bun ceaiul...
  O privi mulţumit pe Melanie. Spusese exact lucrul pe care se aşteptase şi voise să îl audă. Joaca cu un om neîncrezător era distractivă.
  Se uită la ea aproape insistent, cu expresia aceea oarecum mulţumită, ascultându-i vorbele.
  'Nu, vezi tu,' începu el, gesticulând încet cu cârligul. 'Asta este doar o chestie pe care toată lumea o spune. E tipic omenesc. De ce mereu trebuie să ai un motiv să crezi pe cineva? Nu e de ajuns pur şi simplu să nu primeşti niciun motiv pentru care nu ai crede o persoană?'
  Vocea lui James era aproape înflăcărată de convingerea că are dreptate acumulată de atâţia ani. Era uimit de incapacitatea oamenilor de a crede în ceva. Nu pricepea de ce. Îşi drese glasul, încă privind-o pe Melanie.
  Se sprijini de dulapul cu bibelouri, conştient fiind că era destul de posibil să se răstoarne cu tot cu el.