The world owes you nothing

[Colin Hawkeye Rovson]

• ' Nu e timpul sa lasi evenimentele majore sa te schimbe'. Asta era un sfat venit din inima, iar Hawkeye constientiza prea bine ca cea care i-l daduse avusese in vedere toata grija pentru el. Doar ca... Doar ca. Oricat s-ar chinui sa nu se lase afectat de schimbarile din jurul lui, ajungea in final sa imbratiseze esecul. Ultima luna fusese un calvar. Ultimele doua luni fusesera Iadul pe pamant. Isi scutura capul, mergand cu mainile adanc ingropate in buzunare pe strada agitata. Se simtea de parca, cumva, in mijlocul calatoriei sale prin viata se trezise in mijlocul unei paduri intunecate, caci isi pierduse adevarata cale. Acum trebuia sa inainteze si sa se intoarce iar la privitul stelelor. Ii placea sa faca asta atunci cand era mic copil. Privea cerul in noptile senine si incepea sa inventeze povesti. Acum trecuse de etapa asta, insa tot nu se putea abtine sa nu-si imagineze ca vede o parte din sufletul si norocul celor din jurul sau atunci cand isi ridica privirea spre cer. Poate ca o lua pe aratura. Doar pentru ca cineva te invinovateste sau te da la o parte nu inseamna ca trebuie sa renunti, nu?
  Hawkeye ofta lung, ridicandu-si barbia si uitandu-se cu hotarare inainte. Studiase suficient de mult pavajul de pe Diagon. Acum nu mai avea farmec. Incerca sa-si ocupe mintea cu altele. Incerca sa se gandeasca la Freddie si la ce planuri ii mai cocea mintea tanarului Astropuf. Pana la urma, un Rovson era un Rovson, oricum o intorceai. Doar ca asta paru sa-i afecteze gandurile intr-un sens ceva mai negativ, trezind amintiri care nu erau chiar demne de a fi amintite. Isi muta privirea aproape exasperat spre vitrine, cautand orice ii putea distrage atentia. Totusi, stia ca nu avea sa functioneze. Avea nevoie de o distragere constanta. Si chiar daca pe Diagon gaseai aproape orice, nu gaseai si asta. Nu era ca si cand ar putea intra intr-un magazin sa arunce doi galeoni pe tejghea si sa-i ceara vanzatorului sa-l distreze.
  Reluctant, Hawkeye impinse usa de la Ceaunul Crapat, gandindu-se sa-si omoare amarul intr-o cana de ceai cald. Isi comanda ceaiul instantaneu, asteptand ca un papagal langa casa de marcat. Asta paru sa atraga cateva priviri asupra lui, insa nici nu se gandi sa se uite peste umar.
  Cu cana in mana, se intoarse incet pe calcaie, scanand dupa o masa libera. Nu era prea greu sa gaseasca una, insa ii atrase atentia silueta cunoscuta. Ajunse langa ea inainte sa se gandeasca.
  " Mel" saluta el cu un zambet.