The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James zâmbi, destul de surprins de reacţia lui Melanie. Nu se aşteptase să plesnească atât de repede. Eh, se pare că avea dreptate şi că într-adevăr era foarte încordată. Oare ea credea că el în orice clipă îi va sări cu cârligul la gât sau că va fugi, furând ceva din casă sau orice altceva de acel gen? Pentru că, dacă da, trebuia să recunoască faptul că se simţea puţin jignit.
  Îşi încrucişă picioarele, glezna dreaptă trecând peste cea stângă şi ţinând piciorul cu vârful sprijinit de podea.
  'Mi s-a mai spus,' răspunse, printre dinţi, cu o urmă de zâmbet şi apropiindu-şi faţa mult de a ei. 'În sfârşit ai ales să îmi recunoşti meritele.'
  Stătu aşa, privind-o cu sarcasm şi siguranţă, fără să îşi clintească poziţia sau atitudinea. Săraca Melanie. Să trăieşti aşa, într-un balon de săpun care crezi că e de neînvins când defapt nu ai nevoie decât de un cârlig ca să îl spargi...