The world owes you nothing

[James R. Nolan]

• James se sprijini de peretele din lemn, aşteptând răbdător. Oameni şi oameni trecuseră prin faţa lui toată ziua şi cârligul său nu mai văzuse lumina soarelui de câteva ore. Vânzătoarea îl privea din când când, încercând să fie cât mai cochetă şi relaxată, iar James se abţinea destul de mult să nu râdă. Renunţase de mult timp să încerce să înţeleagă oamenii. Erau mult prea ciudaţi. Niciodată nu se întrebase de ce îşi judeca atât de aspru semenii, însă nici acum nu era curios.
  Se ridică şi ieşi din prăvălie. Nu mai voia ierburile după care venise. Nu merita. I-ar fi plăcut mai mult să le caute în pădure decât să aştepte într-o prăvălie de lemn.
  Noua lui destinaţie era barul. Cel mai potrivit loc atunci când nu avea chef de nimic sau când avea nevoie de distracţie. Şi acum se încadra în ambele situaţii în acelaşi timp.
  Ceaunul Crăpat era un local ce îi fusese lăcaş multă vreme când era copil şi după ce corabia părinţilor lui fusese luată. Venise aici şi îşi luase o cameră, folosind bani din seiful lui de la Gringotts. Pe vremea aceea nu era încă cheltuită aproape toată moştenirea de la ai săi.
  Apăsă pe clanţă şi deschise uşa de lemn. Dădu brusc de ceva solid şi tresări, strecurându-se înăuntru, uşor încruntat. Ce naiba?
  Ah. Răspunsul erau doi...ăăă...putea să le spună copii, nu? care stăteau în faţa uşii fără să îşi pună problema că aceasta era acolo ca să fie deschisă.
  'Îmi cer scuze,' spuse el, cu un zâmbet ironic, făcând o mică plecăciune. Apoi le spuse pe un ton aproape şoptit: 'Cred că masa e un loc mult mai potrivit pentru ce făceaţi voi aici decât uşa de la intrare.'
  Băiatul era înalt, slab şi cu un aspect oarecum caraghios, însă îl intriga pe James. Părea inteligent, avea o privire deosebită, care îl făcea să creadă că ştia mai multe decât lasă să se vadă. Fata avea în jur de şaisprezece ani şi părea foarte confuză şi speriată. Avea părul lung şi alb, care îi încadra faţa de o paloare ciudată.