Dirty Hands

[Colin Hawkeye Rovson]

• Zambi firav cand o vazu. In toata gratia lupeasca, reusea sa fie tenace si eficienta. Insa asta nu-l facu sa-si coboare bagheta si sa se aseze pe margine, privind spectacolul. Intari vraja lupului din scantei, redirectionand-o spre un alt inamic.
  Aproape ca simtea conexiunea. Aproape ca era el cel care ataca, invartindu-se in jurul patrupedului urias, aratandu-si coltii, dandu-si urechile pe spate amenintator si pregatindu-si muschii de atac. De data asta, jocul avea sa fie al lor. Privirea baiatului se fixa concentrata, simtindu-se in locul vrajii sale pentru o singura clipa. Insa acea secunda infinita ii destepta simturile. De parca era perfect constient de ceea ce se intampla in jurul sau. De parca venele si arterele sale erau umplute de fluxul magiei, ci nu de sange. De parca intreaga viziune se inrosise pe la colturi.
  Aceasta desteptare lasa in urma un sentiment de goliciune sufleteasca. Lasa in urma o inima ce batea intr-un ritm dereglat, respiratiile rapide si durerea sfasietoare a muscaturii, lucrata de lichidul vietii ce tot curgea. Lasa in urma un suflet pustiit, la fel de singur si de pierdut ca in clipa in care impartise acelasi trup cu Fantine. Simtea nevoia de a se retrage inapoi in peretii reci ai unei pesteri a ratiunii. Sa se faca mic si sa se ascunda de oricine si de orice. Colin lupta cu sentimentul cum putu mai bine, fortandu-si atentia asupra luptei. Nu prea intelegea cum, dar curand, alt lup cazu. Ramase doar unul. Ceva ii spunea ca de asta era nevoie. Reactiona din reflex. Lupul din scantei sari de indata ce baiatul isi ridica bagheta, tinand inamicul cazut la pamant, transformandu-se incet in forta pura.
  Pentru Soimean, lupta se termina in acea clipa. Mintea lui reveni la conditia sa umana si la limitele acesteia, intorcandu-se precum un elastic intins caruia i se da drumul brusc. Cazu in genunchi, tremurand usor. Era slab. Nu era prima oara cand i se si dovedea asta. Dar zambi, fata palida, fruntea transpirata.