Witch, please

[Colin Hawkeye Rovson]

• Nu, nu era atat de greu, dar categoric nu era nici atat de usor precum sustineau altii. Doar zambi, cumva surprins de faptul ca intr-adevar era in fata unui pian si ca reusise sa cante ceva, chiar daca era stangaci si lipsit de orice logica muzicala. Il bucura si in acelasi timp il inriga faptul ca Arlin era cea care ii deschisese acest drum. De fapt, nu facuse doar asta. Il si ajutase sa faca primii pasi pe acest drum. Altcineva avusese tentativa o tentativa de genu' inainte, dar Hawkeye se dovedise acelasi incapatanat ca intotdeauna. Pana la urma, era datoria lui de a fi incapatanat. Cineva trebuia sa faca si partea asta, nu?
  Raspunsul Arlinei, explicatia in sine, il lua prin surprindere. De ce? Pai, nici el nu prea stia, sa fie sincer. Poate il uimise chestia cu nasturii. Era un mare fan al camasilor, iar asta insemna ca stia prea bine ce inseamna sa inchei atatia. Si pentru Colin, fiind Colin, insemna sa reia procesul de fiecare data, descoperind ca se incheiase gresit. Poate ca il uimise si partea cu chitara. Isi amintea cum umblase cu plasturi pe degete si cum nu putea sa tina in mana nici macar o ceasca. Pentru el, chitara era un instrument divin, dar asta nu il scutea de corzile taioase atunci cand facea singur pe interesantul.
  Oh, si Chopin... Raiul muzicii clasice rasuna in Camera Necesitatii.
  Ok. Cu melodiile ii era usor sa se imprieteneasca. Cu pianul... Nu o sa dea inapoi. Isi freca palmele, pocni din degete si isi pozitiona mainile deasupra clapelor.
  " Ok. Te ascult. O fac intocmai cum imi spui. Poti sa incerci sa ma inveti orice iti trece prin minte. O sa ma revansez" zambi el.