The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• Respiraţia lui James fu brusc mult mai puternică şi mai vie şi bărbatul îşi deschise ochii pe jumătate, privind tavanul printre gene. Se simţea înţepenit, amorţit, şi muşchii de pe spate şi de pe picioare îl dureau într-un mod neplăcut. Îşi aminti brusc unde era şi se ridică pe şezut înainte ca organismul lui să fie gata pentru acea mişcare. Era întins pe lăţimea patului, îmbrăcat şi învelit cu o pătură de lână. Fereastra era întredeschisă şi un aer răcoros intra în camera caldă.
  Se dezveli şi se ridică în picioare, simţind cum totul se întunecă în faţa ochilor pentru o fracţiune de secundă din cauza ameţelii prin care corpul său voia să îi spună să se mişte mai încet.
  Privi camera, însă nu mai rămase nici urmă de ambalajele dulciurilor sau de Melanie însăşi, a căre prezenţă fusese neîntreruptă noaptea trecută.
  Nu putea să creadă că adormise în camera ei. Ea ştiuse? Sau adormise lângă el? Merse să se culce în altă cameră?
  James deschise uşa şi îşi scoase capul afară, relaxându-se.
  La urma urmei, nu se întâmplase nimic seara trecută şi, oricum, şi dacă s-ar fi întâmplat, fuseseră o grămadă de alte fete care trecuseră prin patul lui fără să le ştie măcar numele.
  Îşi duse mâna la ceafă, descoperind că nu avea cârligul, apoi o luă spre baie cu paşi leneşi, dar siguri.
  Auzi apa pornită şi bătu de două ori la uşă.
  'Mel?'