The world owes you nothing

[Colin Hawkeye Rovson]

• Instinctiv, mainile i se stransera in jurul canii de ceai. Pusese atata putere in acea stransoare incat, pentru o fractiune de secunda, a avut senzatia ca o s-o sparga. Da, poate ca gestul Freyjei nu fusese cel mai logic, mai manierat sau mai lipsit de autoritate, dar asta nu insemna ca totul trebuia sa se termine aici. Fusese o scapare. O greseala. Putea sa ierte. Si apoi...
  " Nu e ca si cum e numai vina ta in toata povestea asta"
  El de ce sa nu fie vinovat? El fusese idiotul care lasase garda jos. El fusese cel care permisese formarea unor astfel de ganduri. Asa ca el era cel care merita sa-si petreaca noptile holbandu-se la tavanul intunecat si gandind in cercuri din ce in ce mai stranse. El era cel care nu isi invatase lectia. Si tocmai din cauza asta el era cel care nu merita nimic in privinta acestui aspect al vietii. Mai facuse gafa si inainte. Isi lasase garda jos, isi deschisese mintea spre persoana din fata lui, ajungand in final motiv pentru 'batai de inima'. Iar in ultima vreme, dragostea era o chestie prea imbarligata pentru el. Nu o mai putea urmari logic, matematic. Si ce era cel mai dureros si mai rusinos era faptul ca, intr-o oarecare masura, ii placea asa. Ii dadea incredere in sine. Il facea sa se simta puternic. El, Hawkeye, scobitoarea hiperactiva.
  Se simtea ca un mic exponat la circ, acum ca barbatul se asezase intre el si Freyja. Era contrariat. Ii convenea noua pozitie, deoarece ii oferea cumva un ascunzis in fata Viperinei. Ha! Ce ironic! Cine se ascunsese pana atunci si cine se ascundea acum. Dar pe de alta parte, il enerva, deoarece isi dorea sa poata sta aproape de fata pentru a duce pe branci o munca de convingere.
  " Ei, in privinta asta sunt de acord cu tine. Poate ca sunt la fel de incapatanat ca si tine, Guðríðr! Deci, cum spuneam, e in regula"