The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Topi. Era un nume atât de inofensiv, încât Viperinei îi veni să râdă. Desigur, n-ar fii fost o mişcare prea inteligentă, aşa că Melanie şi-o înăbuşi înainte să o trădeze vreun sunet.
  James o prinse de mână şi o trase mai aproape de el, gest ce o făcu să se simtă în siguranţă. Acest Topi avea o ţintă prea perfectă, ce o înfricoşa destul cât să vrea să se ascundă după James cât de mult putea.
  Îşi dădu seama cât de fricoasă era şi îi păru rău. Ar fii vrut să fie curoajasă, să fie gata de luptă, gata să se apere pe sine, şi chiar dacă nu era gata, măcar să aibă curajul să înfrunte inamicul. În schimb, ea râvnea după siguranţa pe care i-o oferea căsuţa ei baricadată şi voia ca bărbatul blond Topi să dispară de acolo cât mai repede.
  Melanie tresări când simţi ceva rece pe lângă încheietura ei. Era cârligul lui James. O altă serie de imagini, ca şi cele de la început îi invadară mintea, însă de această dată mai blând, ca şi cum s-ar strecura în subconştient. Totuşi, Melanie văzu bine tot ce văzu mai departe.
  James prinse săgeata din zbor, la câţiva centimetri de faţa lui. O prinse. Din zbor.
  Melanie se lipi de antebraţul său. Îi era frică şi se ura aşa de tare pentru asta, încât îi dădu drumul imediat. Trebuia să-şi controleze acţiunile măcar, dacă sentimentele îi dădea pe afară. Se uită hotărât în ochii blondului, revizuind toate armele pe care le avea: cuţite lipide de gambe sau de coapse, pumnale camuflate pe antebraţe, ceva praf de adormit în buzunare şi, desigur, bagheta.
  - Încetează să mai faci asta, mormăi Melanie, privind săgeata.