The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James avu nevoie de câteva secunde înainte să îşi dea seama că Melanie plecase cu adevărat. Dacă făcea o prostie? Harold era mort, însă chiar voia să vadă scena? Şi dacă nu mai găsea luminişul?
  Îi veneau multe întrebări în minte care îl făceau să se simtă mai mult decât îngrijorat.
  Se întoarse pe călcâie şi ieşi din casă, plecând din nou spre luminiş, cu noua îngrijorare în privinţa drumului. Nu fusese chiar atent pe unde venise, orbit de dorinţa de a o şti pe Melanie în siguranţă, aşa că acum avea câteva dificultăţi în a găsi cărarea. O luă drept în faţă, convins că se va descurca el şi începu din nou să alerge.
  În mai puţin de cinci minute ajunse aproape de marginea luminişului. Încercă să facă linişte, reprimându-şi gâfâielile şi străduindu-se să vadă dacă se întâmpla ceva în poiană printre frunzele dese ale tufişurilor. Toată liniştea apăsătoare care se aşternu fu curmată de piciorul lui care îşi lăsă toată greutatea pe o creangă uscată ce se rupse cu un zgomot surd.