I will always find you

[Freyja Maegan Guðríðr]

• Freyja simti ca se sufoca, insa nu s-ar fi indepartat nici daca venea sfarsitul lumii. Insa nu avu nevoie s-o faca ea, caci Ian o lasa, avand o privire ciudata. Suparata? Ea? Nu ea ar fi avut dreptul sa faca asta. Ci el ar fi trebuit sa sa supere, sa se enerveze si s-o urasca. Totusi, de ce reactionase asa? De ce o sarutase?
  "Eu sa fiu suparata? Eu?"intreba ea, incet, strangandu-si degetele in pumni.
  Acum putea mirosi aroma de rugina a sangelui, care incepea sa se usuce pe umarul si mana sa, si ochii i se uscara, desi probabil ca inca mai se cunosteau urmele de plans.
  Inca mai simtea buzele fierbinti ale lui Ian pe ale sale, facand-o sa-si doreasca mai mult, insa stia ca nu mai primea nimic.
  "De ce nu ai plecat? Ceea ce ai vazut...nu s-a mai intamplat. Decat o data. Eu...nu sunt asa. Adica sunt, dar nu mereu", incerca ea sa explice, desi era constienta ca frazele nu erau tocmai coerente.