Don't dare to cry

[Ema Snow]

• Ochii verzi se fixara asupra Rosaliei, iar pe buzele Emei aparu treptat un zambet bland. Intelegea perfect nevoia de adrenalina. Atat ea, cat si Rose, trecusera prin experiente inedite si stresante la varste fragede. Ema nici macar nu atinsese varsta majoratului atunci cand avusese loc prima intalnire cu Porrin, pe cordiforul de la etajul VII. Asa ca acum, cand viata parea sa fi luat in sfarsit o pauza de la toata aglomerarea, Ema se simtea batrana. Ca si cand nu ar fi trait doar nouasprezece ani, ci sute. Pentru ca totul isi marcase traseul in chipul si personalitatea ei. Chiar si anul in care fusese departe de Hogwarts imprimase ceva nou. Fata era mai palida, ochii, desi aveau aceeasi culoare, isi pastrau un element intunecat, nu mai zambea la fel de mult ca inainte si cu siguranta radea mult mai tacut acum. Era la fel de scunda ca intotdeauna, insa se misca cu mai multa atentie prin jur, mai usor si mai pisicesc. Intamplarile recente o facusera sa fie mai sobra si sa acorde mai putina incredere. Devenise cumva rece, ostila, dar inca era ea. Depindea de moment. Prezenta adrenalinei nu facea decat sa combine cele doua fete ale Emei. Sa fie ea cea mica, speriata si prostuta, dar sa fie in acelasi timp membra a Ordinului, precisa si mereu gata de actiune.