The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James zâmbi, încuviinţând. După urmele de lacrimi din ochii ei, îşi dădu seama că Melanie crezuse că rolurile lui şi al lui Topi fuseseră inversate. Mai pe scurt, că el era mort şi Harold încă în viaţă, vânând-o.
  Lucrul ăsta îl făcea să zâmbească involuntar.
  'Ştiam eu că ţi-aş lipsi,' spuse el, râzând scurt. Simţea că pieptul îl doare când râde sau vorbeşte, aşa că renunţă la remarcile ironice şi coninuă doar să zâmbească sarcastic şi să o privească satisfăcut. Acum nu le mai rămânea decât să ajungă acasă unde Melanie ar fi putut să facă ceva cu rana lui. Poate avea ceva poţiuni de vindecare prin căsuţa aceea mică de lemn.
  Merse lângă ea prin pădure, simţind din ce în ce mai mult pierderea sângelui, însă fără să se plângă. Îşi strânse ochii, încercând să dea la o parte puricii care i se formară la marginea imginii şi să reducă din ameţeală însă nu dură mult până ce ajunseseră acasă.
  Deja se întunecase şi, după calculele lui James, era în jur de ora şase.