The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James îi simţi greutatea pe picioare într-un mod cald şi plăcut şi o privi pe Melanie, într-un mod mai...altfel.
  O vedea atât de frumoasă şi de deosebită încât orice atingere a lui i se părea că o murdăreşte. Nu se simţea demn de ea, lucru pe care nu îl simţise de mult, mult timp.
  Zâmbi, păstrându-şi expresia ironică şi privind flăcările din şemineu, încercând să nu îi întâlnească privirea lui Mel.
  Se aşeză mai comod şi stătu aşa, gândindu-se la tot ce se întâmplase până acum şi cum Melanie acceptase să îl primească în casă. Încă mai vedea asta ca un miracol.
  Cârligul era pe masă în faţa lui şi James îşi aminti brusc de adevărata lui natură. Deci acela era lucrul lăsat de la mama lui pe care îl căutase până acum toată viaţa.
  Îşi ridică privirea spre ceas. Era aproape miezul nopţii. Trecuseră deja două ore de când erau întinşi acolo? Îşi ridică privirea spre Mel. Dormea. Sau părea că doarme.