unintended

[Lexie Stryder]

• Lexie se reculese repede, privindu-l când pe Alain, când capacul care se mişca uşor, creându-i o stare de agitaţie. Îşi scoase bagheta ca să fie pregătită şi îl privi pe bărbat, încruntându-se într-o expresie rece şi clar afectată.
  Se dădu câţiva paşi înapoi. Nu ştia dacă era mai sensibilă la Bongi sau la senzaţia pe care o avea în realitate ori de câte ori acel lucru de care se speriase dintotdeauna ameninţa să îşi facă apariţia în viaţa ei.
  Capacul sări de pe cupă şi viperina îşi închise ochii pentru câteva secunde. În faţa ei nu era ceva chiar material, însă încăperea era brusc goală, lipsită de viaţă, de lumină sau orice altceva. În faţa ei era un fel de abis, o lume de singurătate, o cuşcă în care ea era blocată pentru totdeauna.
  Lexie se concentră asupra imaginii, încercând să îşi imprime în minte faptul că nu era reală, însă răceala şi întunericul o acaparau din ce în ce mai mult.
  Ochii i se umplură de lacrimi, însă refuză să le lase să curgă pe obraji. Se simţea singură. Era singură. Nu era nimeni cu ea de care chiar să îi pese. Toţi plecaseră şi o lăsaseră singură în întunericul propriei minţi.