A chance to be better

[Roran S. Thorbjörn]

• Roran ridică puţin sprâncenele către Lexie. Părea confuză. Se simţi dator să-i explice.
  - Ei bine, mi-a spus că v-aţi întâlnit cu câteva minute mai devreme. Pare mulţumit de tine, zâmbi el. Spune că vânătorii sunt cei mai răi.
  Roran mângâie micul ghemotoc de blană sub bărbie, fiind absorbit de gândurile sale. Desigur, făcuse o traducere slabă a ceea ce se întâmpla de fapt în mintea micuţului. Avea un mod interesant de a gândi, fără rău sau bine, fără frumuseţe sau urâţenie. Doar convenabil şi neconvenabil. Să se apropie de ei era convenabil, pentru că avea şanse să primească ceva de mâncare. Să stea pe lângă oameni în general era neconvenabil pentru că ar putea fii omorât de un băţ mare şi gros ce scoate sunete ciudate.
  Roran se întrebă cum îl determinase Lexie să iasă din ascunzătoare pentru a-l mângâia. Se hotărî să-şi ţină întrebările pentru el, pentru moment. Probabil Lexie nu ar prefera să vorbească despre un iepure şi un ciudat care putea vorbi cu el prin intermediul gândurilor.