The vast compass of the ocean

[James R. Nolan]

• James zâmbi, aşezând marea farfurie cu omletă pe masă cu un ta-daa mormăit.
  Se aşeză pe unul dintre scaune, privind-o pe Melanie din când în când. Îi era atât de foame, încât nu prea îi păsa dacă mâncarea era atât de fierbinte încât de abia putea să îi simtă gustul sau că limba lui protesta cu fiecare înghiţitură, friptă de fierbinţeala omletei.
  Se sprijini de spătarul scaunului când nu mai rămăseseră decât câteva bucăţi din omletă pe farfurie.
  Suna tentant să meargă din nou în pădure. Ai fi spus că, după ce se întâmplase cu o zi înainte, se astâmpăraseră însă James chiar voia să mai facă ceva şi în acea zi. Nu putea să uite că imediat trebuia să plece şi să îşi ia la revedere de la Melanie poate pentru totdeauna.
  'Sigur,' spuse, liniştit. 'Centauri sună bine.'