Witch, please

[Colin Hawkeye Rovson]

• Isi impleti degetele si isi ridica mainile deasupra capului. Trase cum putu mai bine de oase, bucurandu-se de senzatia usoara, de fierbinteala, ce0i cuprinse umerii. Era bine sa se dezmorteasca.
  " Suna foarte bine, de fapt" zambi el, auzind -sau mai repede imaginandu-si - cum trosnesc oasele.
  Cu o miscare lipsita de vlaga de parca tocmai ii murisera bateriile, isi lasa mainile sa cada pe langa corp. Pentru o fractiune de secunda, isi imagina un balon din care iesea aerul. Insa isi reveni repede, indreptandu-si umerii, aratand inalt precum... precum era.
  Pasi in urma Arlinei, intorcandu-si usor capul si privind peste umar, la usa ce dispare precum cenusa suflata de pe o hartie. Cu un zambet mic, isi ridica privirea pentru a cerceta coridorul. Se grabi sa o prinda din urma pe Soimeanca -ceea ce, de fapt, nu era asa greu de realizat.
  Coridorul era destul de intunecat, luminat pe alocuri de tortele cu flacari jucause. Era destul de racoare. Si era liniste. Ingrozitor de multa liniste. Hawkeye privi cateva secunde un paiajen ce excalada un colt al peretelui. Intr-un final, isi puse mana pe umarul fetei, privind-o linistit.
  " Esti bine, Arly?" intreba in soapta, de parca se astepta sa spulbere o pace fireasca a lumii. Brusc, se simtea ca intr-un cavou.