we're a family

[Aylee L. Lovel]

• Se ridica de la biroul mare din lemn intunecat de nuc si facu cativa pasi prin camera. Ii placea noua sa incapere, chiar daca nu se mutase acolo decat de cateva zile. Cand se intorsese in secret din Franta se dusese direct la Castel, cerandu-si inapoi nu doar locul ca Viperina, dar si postul de profesoara de aritmantie. Desi stiuse ca nu va putea sta acolo pentru totdeauna, nu avusese nici o idee ce avea sa faca in continuare. Nu putea sa se duca inapoi acasa. Nu doar ca parintii nu ar fi acceptat-o, dar daca ar fi facut-o, nu s-ar fi schimbat nimic. Ar fi fost in continuare ciudata, copila cu probleme mentale.
  Fusese un soc destul de mare pentru ea cand venise Agnes sa ii spuna ca nu numai ca descoperise ca erau rude, de undeva de departe, dar parintilor ei le era mila de ea si doreau sa o adopte. Nu o spusese cu cuvintele acestea, dar stia ca asta era intelesul lor. Isi invinsese paranoia si hotari sa accepte, desi i se paruse ciudat. Demersurile se facura repede si in cam o saptamana totul fu aranjat. Se scursesera 9 zile de cand trecuse pragul camerei sale pentru prima oara si inca nu ii parea rau. Era hotarata ca daca ceva avea sa mearga gresit sa plece si sa nu se mai intoarca. Nu ar fi fost pentru prima oara.
  Statul in praf si intuneric, asa cum era mereu in camera ei, ii facu sete. Iesi pe coridor, incercand sa isi adapteze ochii la lumina ce intra pe geamurile mari. Stia ca Agnes si cu Klaus dormeau pana tarziu, caci nu ii auzise de dimineata prin casa. Nu avea nimic cu ei, insa spera ca inca dorm. Sau ca nu se afla in bucatarie, oricum. Cand intra, visele i se spulberasera. Se aflau amandoi acolo, mancand. Se aproprie incetisor de dulapul cu pahare si isi turna niste suc de cirese, cu misari lente si calculate, de parca ar fi fost la vanatoare. Iar ea era vanatul.
  -Pofta buna, zise incet.
  Inca nu era obisnuita cu prezenta lor si o speriau. Se simtea ca o impostoare in familia aceea. Dar incerca sa fie o impostoare de treaba.

Aylee