we're a family

[Evan F. Lovel]

• Evan îşi conduse paşii alerţi pe străduţa pavată, bucurându-se de soarele palid al iernii care ieşise după o pauză îndelungată de după nori. Era o zi foarte frumoasă şi nu înţelegea cu fraţii lui puteau să doarmă. Se părea că Agnes fusese epuizată după prea-mult-lăudatul antrenament din ziua precedentă, iar Klaus probabil băuse prea mult noapte trecută ca să fie matinal. Evan în schimb încerca să se bucure de o zi frumoasă în care, slavă Domnului, nu avea nici şcoală şi nici teme.
  Nu se obişnuise încă cu noua lui familie, însă era destul de încântat de viitorul său. Lovel-ii păreau mai mult decât nişte fraţi iubitori şi de abia aşteptase să locuiască împreună cu ei. Viaţa lui luase o întorsătură neaşteptată şi brusc se trezise cu un trecut plin de minciuni şi un viitor plin de adevăr şi mult mult mai luminos.
  Se opri, ceasul bipăind în semn de finish şi îşi întinse picioarele, zâmbind. Alergatul iarna era cel mai plăcut. Fără transpiraţie, răcoare peste tot, fără nevoie permanentă de apă şi o prospeţime incredibilă în aer.
  Se sprijni de gard, întinzându-şi picioarele, apoi intră pe poartă şi păşi pe aleea care şerpuia pe peluză până la uşa de la intrare.
  Se sprijini de clanţă, apăsând scurt pe ea şi intrând fără nicio avertizare. Avea impresia că cei doi fraţi năstruşnici se treziseră, după zgomotele din bucătărie. Intră imediat, zâmbind.
  ''Neaţa, leneşilor,' spuse, mergând spre blatul de lemn şi începând să îşi facă un suc de portocale.