I will always find you

[Ian Richter]

• Ian râse la auzul cuvintelor ei. Nu părea o dansatoare chiar atât de rea. De fapt, se pricepea destul de bine, chiar dacă, după expresia ei, nu obişnuia să facă asta prea des.
  - Mersi, răspunse el sec la complimentul ei.
  El nu se gândise niciodată la dans decât ca la un lucru pe care putea să îl facă acceptabil, care stătea acolo, gata să fie folosit atunci când este nevoie, însă niciodată omniprezent în viitorul său. Obişnuia să facă liste mentale cu ce putea şi ce nu putea să facă şi încerca pe cât posibil să ajunge să încerce să facă şi lucrurile la care nu se gândise niciodată. În fiecare an îşi propunea un lucru nou de făcut, şi de fiecare dată reuşea să îl facă acceptabil.
  Ian era perfect conştient de faptul că Freyja era atât de aproape de el încât îi auzea respiraţia, şi admiră reflexiile lunii în părul ei argintiu. Era frumoasă, şi oricine ce ar fii spus contrariul ar fii minţit cu neruşinare. Însă nu obligatoriu acest aspect îl atrăgea pe Ian spre ea, ci mai de grabă nonconformitatea naturală a părului ei, modul ei înnăscut de a ieşi în evidenţă, puterea pe care o emana prin fiecare gest şi expresie în moduri modeste, totuşi. Ea era toate la un loc, ceea ce lui i se păruse imposibil până să o întâlnească.
  - Eşti fericită? o întrebă el, pe o voce nefiresc de înceată.
  Îi fusese frică să întrebe, pentru că ştia că nefericirea ei îl va face într-o anumită măsură şi pe el nefericit. Îl speria acest fapt, că se ataşase de o persoană atât de repede, însă nu mai era cale de întoarcere. Nu se referea la momentul cu pricina, ci în general, dacă era fericită cu viaţa ei, cu părinţii, cu dragonii... Spera că ea o să-i înţeleagă întrebarea prin acele două simple cuvinte.