red curtains

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îşi aranjă geanta lungă pe umăr, deschizându-şi fermoarul de la nivelul coapsei. Scotoci înăntru până când găsi carneţelul ei obişnuit şi un pix. Ajunse în faţa cafenelei şi se ţine pe amândouă în gură până când deschise uşa. Clopoţelul obişnuit sună, însă Melanie nu îl băgă în seamă. Îşi alese masa la care se aşezase în fiecare zi. Îşi puse carneţelul şi pixul pe masă şi îşi comandă o cafea cu lapte.
  Îşi scărpină într-un gest ciudat de frustrant ceafa cu capătul pixului şi apoi începu să scribălească pe hârtie. Nu spunea absolut nimic, doar aburea lucrurile într-o altă scrisoare pentru mama ei. Începuse să observe distanţa pe care o luase în scrisorile ei, însă nu spusese nimic. Melanie doar citise printre rânduri.
  Când clopoţelul sună, Melanie îşi ridică privirea ca prin treacăt. Nu sperase să vadă pe nimeni, însă fu surprinsă la ceea ce văzuse. Era James!
  Melanie lăsă pixul pe masă şi îl privi pe bărbatul pe care crezuse că nu îl va mai vedea niciodată, acum trei luni când se văzuseră ultima dată.
  Când văzu că el se aşează cu o cafea în faţă, se ridică şi merse spre el.
  - Mă scuzaţi, locul acesta e cumva rezervat pentru chelneriţă? întrebă ea cu o sprânceană ridicată, pe un ton sarcastic.