I will always find you

[Ian Richter]

• Bănuielile îi fură confirmate când Freyja se împinse uşor afară din braţele sale. Îi dădu drumul. Brusc, totul din persoana lui păru gol şi fără substanţă şi el privi singura lumină care îl mai interesa părăsindu-i fiinţa. Avea o ciudată impresie de gol în coşul pieptului.
  Era de fapt, foarte ironic. Băiatul sarcastic de mic, răutăcios cu aproape toată lumea, căruia îi plăcea să împingă oamenii la o parte, care era sigur că nu se va îndrăgosti niciodată, suferea acum din dragoste neîmpărtăşită. Era ironic şi corect. Brusc, roata vieţii i se părea mai mult decât o zicală.
  O urmări pe Freyja fără expresie, încercând să-şi aranjeze măruntaiele pentru când ea se va întoarce către el să-i explice. Îşi petici inima la locul ei, apoi oftă adânc pentru a se pregăti.
  Când Freyja se întoarse, un zâmbet enorm îi lumina faţa. Pe cât de frumos i se părea lui Ian, pe atât de nepotrivit. De ce zâmbea? El nu vedea absolut niciun motiv de zâmbet în viitorul apropiat.
  Fără să spună nimic, Freyja străbătu distanţa dintre cei doi şi Ian simţi din nou sentimentul de întregime. Sângele îi pulsa din nou în vene şi inima lui sălta sănătoasă în piept la fiecare bătaie. Şi prin îmbrăţişarea aceea simplă, Ian ştia că Freyja i se dăruise, ştia că deţinea cea mai importantă comoară pe care ar putea-o avea un om şi pe care trebuia să o preţuiască pentru tot restul vieţii.
  Ştia că îşi ţinea în braţe jumătatea feminină a Androginului.