red curtains

[James R. Nolan]

• James urmări spatele chelneriţei cum plecă de lângă el, însă aproape imediat, o voce cunoscută îl surprinse din spate. Pentru un moment nu crezu că auzise bine. Se întoarse şi expresia i se lumină într-un zâmbet când o văzu. Era mai frumoasă decât şi-o amintea. Părul îi cădea într-o mică cascadă castanie pe umeri, ajungându-i la nivelul pieptului. Ochii îi erau perfect odihniţi, culoarea lor căpruie contrastând cu pielea albă. Se ridică de pe scaun cu o mişcare graţioasă şi o îmbrăţişă pe Melanie, aşezându-şi mâinile sus pe talia ei.
  James fu din nou lovit de puritatea persoanei din faţa lui.
  Nu încercă să îşi ascundă mirarea sau încântarea pe care le simţea acum că o întâlnise, fiind conştient că şi dacă ar fi încercat nu ar fi putut, însă nu se putu abţine să nu adauge puţin sarcasm.
  'Poţi să îi iei locul, nu mă supăr,' spuse, făcând o mică plecăciune spre scaunul din faţa sa într-un gest ironic.