I've lost

[Colin Hawkeye Rovson]

• Metafora a cunoasterii? Oh, tu, fii serios! Nu e ca si cum toata galaxia se invarte in jurul unui adevar absolut! Si nu e ca si cand mitul umbrei este esenta din care este fabricata lumea! Toate astea sunt doar povesti! Povesti cu seminte adevarate, dar povesti in orice masura! Si nu exista asa ceva. Este inacceptabil.
  Daca s-ar fi putut stramba, s-ar fi distrat la culme. Doar ca Hawkeye nu prea era capabil de miscari momentan. Inca era la stadiul de caine vlaguit ce intra in contact cu lumea din jur. Simturile i se indepartau usor-usor, cautand sa acopere o suprafata cat mai mare si sa-i ofere cat mai multe informatii. Momentan se baza doar pe auz si miros. Auz... Hmm... Nu prea; ii tiuiau urechile. Dar miros da. Mirosea a curat. A exagerat de curat. Isi dadu seama ca nu e intr-un spatiu cunoscut. Nu se simtea ca intr-unul. Si isi dadu seama ca nu e singur. Pentru ca auzea respiratii. Si bipaituri. Si un zazait electric. Si tiuitul traditional al unei tensiuni proaste. Eh, dragut. Dar, pe langa respiratiile lui putin cam sadice, mai detecta si altele, mult mai calme, dar mai fortoase. Pleoapele fluturara pentru o clipa, iar Hawk incerca sa-si deschida ochii. Asta pana cand ii patrunse prima geana de lumina si se grabi sa-si inchida ochii, strangandu-i cu putere. Isi relaxa muschii fetei si astepta.